Cum să domolim mânia

Matei era un băiat destul de simpatic. Se bucura de familia şi prietenii săi şi, în general, si aceştia se bucurau de el. Am spus „în general” pentru că uneori Matei se enerva foarte tare.

Dacă lucrurile nu ieşeau aşa cum vroia el, putea să strige şi să ţipe la ce din jur. Trântea uşi, împingea alţi copii, sau arunca cu lucrurile care se întâmplau să fie lângă el. Tatăl şi mama sa îi spuneau de mult timp cam aşa: „Ar fi bine să înveţi să te controlezi, tinere, altfel vei avea mari probleme”.

Matei a observat că unii dintre prietenii săi de la şcoală îl evitau din ce în ce mai mult. Cu cât se enerva mai tare, cu atât vroiau să petreacă mai puţin timp cu el. Asta l-a îngrijorat pe Matei. Îi plăceau prietenii săi. Nu voia să îi piardă dar nu ştia ce să facă în legătură cu asta. Fusese întotdeauna aşa. Oricât ar fi încercat, problemele se adunau ca într-un vulcan care până la urmă erupea. Matei simţea ca nu are nici un control.

Ce putea face?

Într-o sâmbătă dimineaţa tatăl său a venit de la magazinul de unelte şi a zis: „Matei, am un cadou pentru tine”. Din punga de cumpărături a sccos un ciocan nou – nouţ şi o pungă de cuie strălucitoare. A luat o cuite veche de conserve şi a pus cuiele acolo. Dând lui Matei ciocanul şi cuiele, i-a spus: „De fiecare data când te enervezi du-te afară şi bate un cui în gardul din spatele casei”.

La început Matei s-a gândit că tatăl sau a luat-o razna sau ceva. Poate că fusese foarte stresat la serviciu însă Matei s-a gândit să încerce totuşi. Încercase orice altceva, de ce să nu încerce şi ceea ce zisese tatăl său?

De fiecare când se enerva şi era acasă mergea şi bătea un cui în gard. Dacă se enerva la şcoală ținea socoteala şi mergea şi bătea numărul corespunzător de cuie în gard câd ajungea acasa.

Curând lui Matei a început să i se pară plictisitor să bată cuie în gard. Nu-i plăcea să ţină socoteala tuturor dăţilor când se enerva şi apoi să mearga în magazie să ia ciocanul, să meargă la gard şi sa bată câteva cuie mai ales dacă ploua şi era frig afară.

Suprinzător, Matei şi-a dat seama că se enerva din ce în ce mai puţin. Era mai uşor să se controleze decât să ţină socoteala şi apoi să mearga şi sa bată cuie în gard. După ce a trecut o săptmână şi nu a trebuit să bată nici un cui s-a dus cu mândrie şi a spus tatălui său.

„Bine” a spus acesta. „Mă bucur sa aud asta. Acum. în fiecare zi în care nu trebuie să baţi nici un cui poţi să mergi şi să scoţi unul din gard”.

Zilele au trecut, şi cuiele eu ieşit unul câte unul, dar scoţându-le Matei a văzut ca lasă urme. Lemnul se strângea lângă unele găuri, închizându-le un pic, în vreme ce altele rămâneau la mărimea iniţială chiar dupa ce scotea cuiele.

Când i-a spus tatălui său acesta a zis: „Seamănă un pic cu ceea ce se întâmplă când ne enervăm. Mânia poate răni şi lăsa urme care se păstrează mult timp după ce mânia a trecut.”

Matei s-a gândit la cele spuse de tatăl său următoarele câteva zile. Nu-i plăcea că lăsase găuri în gard. De fiecare dată când trecea pe acolo îşi amintea de rănile lăsate de acţiunile sale. În week-endul următor a cerut tatălui său nişte chit şi a acoperit găurile dar tot se vedeau unde fuseseră. Matei vroia să îndrepte ceea ce făcuse și şi-a întrebat tatăl dacă putea să vopsească gardul în week-endul următor.

„Ce culoare ţi-ar plăcea sa foloseşti?” a întrebat tatăl său. Matei avea mai multe idei. Putea să vopseasca tot gardul într-o culoare, putea să vopsească fiecare scândură într-o culoare diferită, sau sa facă o pictura murală peste tot gardul. Putea organiza o petrecere de vopsire a gardului, putea să-şi invite prietenii să deseneze gardul cu grafitti. Pe măsură ce se gândea, a descoperit că erau foarte multe lucruri pe care le putea face pentru a schimba ceea ce făcuse gardului. Asta, s-a gâdit Matei, este mult mai distractiv decât sa baţi cuie în gard.

Adaptat după de G. W. Burns