Despre creativitate

 Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușa direct din curte a fost foarte fericit… iar școală nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.               

 Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor:                   

  -Astăzi o să facem un desen.             

-Grozav, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze.

Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze…  Dar profesoara a zis:                                              

-Așteptați! Nu începeți încă! Și a așteptat până când toți copiii au fost pregătiți.                                               

-Acum o să desenăm o floare, a zis profesoara.                     

            „Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor:

– Așteptați, vă voi arătă eu cum să colorați. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde.

– Acum puteți începe, a zis profesoara.

Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare că cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasa prin ușa din curte profesoară le-a spus copiilor:

– Astăzi o să facem ceva din argilă.

-Grozav, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argilă. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

– Acum o să facem o farfurie, a zis profesoara.

 „Grozav”, s-a gândit băiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor:

– Așteptați, va arăt eu cum se face! Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.

– Așa! Acum puteți începe!, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând băiețelul a învățat să aștepte și să privească și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Și s-a întâmplat într-o zi că băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce       niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală profesoară le-a zis copiilor:

– Astăzi o să facem un desen!

– Grozav, a zis băiețelul, și a așteptat să-i spună profesoară ce să facă… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lângă  băiețel i-a spus:

– Tu nu vrei să desenezi?

– Ba da, a zis băiețelul.  Ce desen facem?

– Nu știu până nu-l faci, a zis profesoară.

– Cum să-l fac? zise băiețelul.

– Cum își place ție! răspunse ea.

– Să-l colorez cum vreau eu? a mai întrebat băiețelul.

– Cum vrei tu!, a fost răspunsul ei. Dacă toți ați face același desen , și l-ați colora la fel, cum să știu eu cine l-a făcut?

– Nu știu, zise băiețelul.

Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde…

      Morala?

Creativitatea umană este un dar neprețuit. Îți aduci aminte de ușurință cu care puteai să îți imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume? Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi?

Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește că oameni. Einstein spunea că „Mintea intuitivă este un dar sacru iar mintea rațională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. „

după Jack Canfield