Povestea vasului crăpat

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, și le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. 

          La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasã, vasul crăpat ajungea doar pe  jumătate.  Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa, și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

          După 2 ani de așa zisă nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: „Mă simt atât de rușinat, pentru că aceastã crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”

          Bătrâna a zâmbit, „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?” „Asta pentru că am știut defectul tău și am plantat semințe de flori pe partea ta a potecii, și, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.”  „De doi ani culeg aceste flori și decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți care împrospătează casa.”

          Fiecare dintre noi avem calități şi defecte, lucruri pe care le putem îmbunătăţi. Însă crăpăturile și defectele ne fac viața împreunã atât de interesantă și ne răsplătesc atât de mult! Un prim pas către o comunicare mai bună cu noi şi o stare de bine este să ne împrietenim cu defectele noastre şi să luăm fiecare persoanã așa cum este căutând ce este bun în ea.

Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfârșitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit! Numărați-vă binecuvântările…și nu uitați să mirosiți florile de pe partea voastră de drum!