Mulţumirea

O poveste despre cât de puţin avem nevoie ca să ne putem simţi mulţumiţi

Mulţumire era un cuvânt pe care şoricelul Ghiţă se poate să-l fi auzit, dar nu se prea gândise la el înainte. Suna ca un cuvânt pentru oameni mari. Totuşi, când l-a auzit, Ghiţă s-a întrebat ce înseamnă. Prima dată a început să se gândească la acest cuvânt în timp ce îşi mânca pâinea cu brânză topită în gaura sa din peretele colţului casei. Poate că mulţumirea, s-a gândit el, este sentimentul acela de dimineaţă când stomacul tău vrea mâncare şi tu îi dai două felii de pâine prăjită cu brânza caldă în mijloc. Aceea ar fi mulţumirea pentru mine dacă aş fi un stomăcel,s-a gândit Ghiţă. Dar oare mai însemna ceva? Era curios să afle ce altceva ar putea fi, aşa că după micul dejun s-a pornit într-o călătorie să vadă ce altceva ar putea afla despre mulţumire.

Primul prieten pe care l-a întâlnit a fost ursuleţul Filip. Este Filip mulţumit? s-a întrebat Ghiţă. El pare fericit să stea liniştit acolo unde se întâmplă să fie şi să privească lumea cu un zâmbet relaxat, de ursuleţ. De asemenea, el este fericit dacă cineva îl ia în braţe, se joacă cu el, sau îl îmbrăţişează. Poate, s-a gândit Ghiţă, mulţumirea este să te simţi bine indiferent dacă eşti singur sau cu alţi oameni. Filip fusese atât de iubit şi îmbrăţişat încât părul său era ros în unele locuri, dar faptul că nu era perfect nu părea să aibă nici un efect. Poate, s-a gândit Ghiţă, mulţumirea înseamnă să te simţi bine indiferent dacă eşti perfect sau nu. Dar există mai multe feluri de a te simţi mulţumit?

În loc să se întoarcă şi să creadă că a găsit toate răspunsurile, Ghiţă şi-a continuat călătoria ca un explorator care doreşte să descopere misterele junglei. În curând a auzit o pisică torcând în camera alăturată. După cum vă puteţi imagina, şoricelul Ghiţă era foarte grijuliu când auzea o pisică, aşa că s-a apropiat cu multă grijă de perete. Pisica Geta stătea ghemuită pe o rogojină, lângă foc. Nu se mişca aproape deloc, cu excepţia mişcărilor ritmice ale pieptului şi stomacului datorate felului relaxat în care respira. Muşchii ei arătau moi. Gura ei forma un zâmbet liniştit. Poate aceasta este mulţumirea,s-a  gândit Ghiţă, să ai timp să te ghemuieşti, să-ţi laşi respiraţia să fie înceată şi uşoară, să simţi comfortul în muşchii tăi şi să te bucuri de gândurile tale liniştite. A început să se întrebe dacă gândurile pisicii erau mulţumite. Oare visa cum urmăreşte un şoricel? Oare visa cum îl urmăreşte pe el? Acesta ar putea fi un gând mulţumitor pentru Geta, şi-a spus Ghiţă încetişor, dar pentru mine s-ar putea să nu fie deloc mulţumitor să fiu urmărit de o pisică. Apoi i-a venit un alt gând: Poate ceea ce este mulţumitor pentru o persoană s-ar putea să nu fie acelaşi lucru pentru altcineva.

Ghiţă a trecut în vârful degeţelelor pe lângă Geta şi şi-a continuat explorarea afară. Abia ajuns afară a auzit un ciripit superb. Milica, ciocârlia, era căţărată pe creanga copacului ei. Soarele se revărsa delicat pe spatele ei, vântul uşor legăna creanga, cerul deasupra era albastru, şi parfumul florilor umplea aerul. Dacă aş fi Milica, ciocârlia, s-a gândit Ghiță, aş cânta şi eu fericit. Poate că mulţumirea este să apreciezi ce ai în jurul tău, şi să cânţi vesel despre asta.

Nu ştiu dacă Ghiţă şoricelul a descoperit tot ce este de ştiut despre mulţumire, sau dacă, în cazul în care şi-ar fi continuat călătoria, ar fi putut afla mult mai multe. Poate ce aflase era suficient pentru el până la momentul respectiv. Totuşi pot să ghicesc că atunci când Ghiţă s-a strecurat în patul său în seara aceea şi a închis ochii pentru a adormi, a putut simţi mulţumirea văzută la Filip, Geta şi Milica. Şi mă întreb dacă, ca şi şoricelul Ghiţă, te simţi şi tu un pic mai mulţumit.

După 101 Healing Stories for Kids and Teens

de George W.Burns